Eveniment - 18 nov, 14:30
Spitalul Județean Constanța a fost modernizat cu banii câștigați în urma unui proces pe care l-a avut cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
În urma procesului, spitalul a primit 20 milioane de lei.
Modernizarea Secției de Chirurgie a Spitalului Judeţean Constanţa a costat 10 milioane de lei, dar 5 milioane și jumătate din sumă au fost acordate de Consiliul Județean pentru infrastructura secției (văruit, schimbarea instalațiilor sanitare, electrice și de încălzire), conform digi24.ro.
Din banii câștigați în proces, 9 milioane de lei au fost investite în echiparea blocului operator al secției.
În ceea ce privește procesul, în 2009, spitalul a dat în judecată Casa pentru că nu a decontat mai multe servicii medicale.