Polițiștii de frontieră constănţeni au descoperit, duminică, șase sirieni ascunși în remorca unui camion care încercau să intre ilegal în țară pe la Negru Vodă.
Șoferul care conducea camionul era de român și se întorcea din Bulgaria.
Acesta transporta, conform documentelor de însoţire, piese pentru maşini de spălat din Turcia pentru o societate comercială din Federaţia Rusă, anunță Mediafax.
Poliţiştii de frontieră români şi bulgari au constatat, în timpul unui control, că şnurul care sigilează prelata semiremorcii fusese tăiat.
În urma unui control mai amănunțit, aceștia au găsit în compartimentul pentru marfă al semiremorcii, şase sirieni, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, fără documente de identitate.
Sirienilor le-a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de intrare/ieşire prin trecerea ilegală a frontierei de stat, ei fiind preluaţi pentru continuarea cercetărilor de către autorităţile de frontieră din Bulgaria.