Constanța: Pompierii au intervenit cu o autoscară la un incendiu de la subsolul unui bloc. Totul, la o zi după intervenția controversată la incendiul de la etajul 6 al unui bloc, soldat cu moartea unei femei

Publicat: 18 02. 2021, 08:29

După intervenția controversată de la incendiul de marți, unde pompierii au ajuns cu autoscara după ce o femeie căzuse deja de la etajul 6 încercând să scape de incendiul care i-a cuprins apartamentul, miercuri, pompierii de la Constanța au intervenit cu o autoscară la un incendiu care s-a produs la subsolul unui bloc, acolo unde nu era nevoie de un astfel de utilaj.

Constanța: Autoscară, trimisă la un incendiu care se manifesta la subsolul unui bloc

De la bun început echipele de intervenție au fost trimise la fața locului cu o autoscară. Asta pentru că, spun reprezentanții ISU Dobrogea, exista pericolul ca fumul degajat de la subsol să ajungă la etajele superioare ale blocului, iar autoscara ar fi fost folosită în cazul în care era nevoie de evacuarea locatarilor, informează Digi 24.

Totul are loc la o zi după tragedia de la Constanța. O femeie a murit după ce a căzut de la balconul apartamentului său de la etajul 6, încercând să se salveze de incendiul care izbucnise în locuința sa.

Pompierii care au ajuns la intervenție nu aveu o autoscară și nici o saltea pneumatică, echipamente care probabil i-ar fi salvat viața femeii. În plus, aceștia au transmis date contradictorii cu privire la timpp de intervenție.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că autospeciala a ajunsdupă două minute. Pompierii au comunicat faptul că autoscara, singura disponibilă, a ajuns la faţa locului la 12 minute de la momentul primirii apelului de urgenţă. O înregistrare dată publicitării marți seară arată, însă, căpompierilor le-a luat 27 de minutesă parcurgă cei opt kilometri de la subunitate la locul incendiului.

Parchetul Militar s-a autosesizat în acest caz și a deschis un dosar in rem pentru neglijență în serviciu. În cadrul anchetei se vor verifica disfuncționalitățile apărute din momentul apelului la 112 și până la ajungerea tuturor forțelor și utilajelor de intervenție la locul incendiului.

Lucian Bode: Este inadmisibil ca Inspectoratele județene pentru Situații de Urgență să nu fie dotate perne pneumatice

Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, că, la nivel național, există doar patru saltele pneumatice pentru intervenții de acest fel, iar șeful Departamentului pentru Situații de Urgenți Raed Arafat, va trebui să explice public de ce Inspectoratele județene pentru situații de urgență nu au fost dotate cu astfel de echipamente.

”Din punctul meu de vedere, este inadmisibil ca Inspectoratele județene pentru Situații de Urgență să nu fie dotate cu astfel de pernă pneumatică. Astăzi i-am chemat pe cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență să-mi prezinte o evaluare cu privire la ce ar însemna să achiziționăm un astfel de echipament pentru fiecare inspectorat județean în parte. Costurile sunt foarte mici, vorbim de aproximativ 40.000 de euro per bucată. Sunt doar patru la nivel național. Este inadmisibil și le-am spus colegilor de la DSU să demareze de urgență achiziția acestor echipamente absolut necesare în astfel de situații”, a spus Lucian Bode.

O saltea pneumatică nu există nici măcar în dotarea ISU București-Ilfov. Asta deși în urmă cu cinci ani, în Capitală o femeie a murit în condiții asemănătoare.

Totodată, potrivit HotNews.ro, în România există doar 110 autoscări funcționale la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.