Poliţist accidentat la Constanţa în timpul unui control de rutină. Un poliţist a fost târât cu maşina pe o distanţă de zeci de metri de un şofer care nu a vrut să oprească la un control al poliţiei rutiere, pe raza localităţii Topraisar, transmite Mediafax.
Şoferul a oprit la semnalele agentului, dar nu a vrut să prezinte documentele solicitate şi, după ce i-a adresat câteva injurii poliţistului, a închis portiera şi a demarat în trombă. Însă hainele poliţistului s-au prins în portieră, iar acesta a fost târât mai bine de 20 de metri, până când haina s-a rupt şi agentul s-a rostogolit sub o remorcă.
Poliţistul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale, iar şoferul fugar a fost reţinut 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.