Constanța: O femeie a furat tacticos două telefoane mobile, dintr-o policlinică (VIDEO)
Furtul din spitale aproape că este la ordinea zilei în România. S-a întâmplat şi într-o policlinică din oraşul Constanța, unde o femeie a luat fără nicio jenă două telefoane mobile, chiar în timp ce era filmată de camerele de supraveghere, transmite B1TV.
Doar că hoaţa a avut noroc, cel puţin până acum pentru că deşi conducerea spitalului a depus plângere, tânăra nu a fost încă identificată.
#DIRECT_ONE_o2k8xq#
În imagini, se vede cum femeia intră în clinica medicală, fără să aibă faţa acoperită. se aşază liniştită pe o canapea, Timp în care ocheşte prada.
În scurt timp, merge la unul dintre birouri, unde erau două telefoane mobile. A profitat de neatenția asistentelor care erau ocupate cu pacienţii, dar şi a celorlalţi oameni din jur, şi a furat telefoanele uitate pe tejghea.
Hoaţa acționează fără să se panicheze. Tacticos, ascunde telefoanele sub o revistă.
Femeia iese apoi din spital, calmă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Proprietarul telefoanelor a depus plângere la poliție, însă chiar și cu imaginile de supraveghere, hoața nu a putut fi deocamdată identificată.