Constanţa: Măsuri de prevenire a îmbolnăvii populaţiei, în urma inundaţiilor de la Cernavodă

Publicat: 28 08. 2012, 23:06

Sud-estul țării a fost lovit puternic de ploi torențiale în noaptea de luni spre marți. La Tulcea și Cernavodă, apele au fost atât de înalte încât aproape au înghițit masinile. În orașul din urmă, centrul și străzile aflate în pantă s-au transformat în șuvoaie.

În urma acestora, reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică Județeană Constanţa și Primăria Orașului Cernavodă au luat, marţi, măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea în rândul celor afectați de inundațiile din această localitate, conform unui comunicat al DSP Constanța.

Astfel, primăria a asigurat distribuirea de substanțe dezinfectante pentru curțile și casele inundate, după evacuarea apei și curățarea zonelor.

De asemenea, s-a organizat un punct de vaccinare pentru profilaxia tetanosului, unde se pot prezenta toate persoanele cu leziuni la nivelul pielii și care au venit în contact cu apa care le-a inundat curtile și casele.

Vezi AICI mai multe despre ploile torențiale din sud-estul țării