Un incendiu a izbucnit marți dimineață la Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare, aparținând Spitalului Județean Constanța, trei pacienți suferind arsuri la brațe.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, incendiul s-a declanșat într-un salon, în jurul orei 05.15. Până la sosirea pompierilor incendiul a fost lichidat de către angajații spitalului.
Reprezentanţii ISU au mai precizat că în urma incendiului ars o saltea de pe un pat, flăcările extinzându-se și la tocul de la ușă.
Primele indicii sunt că focul ar fi fost pus intenționat, însă a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili exact cauza incendiului şi dacă personalul instituției poate fi tras la răspundere pentru neglijență.