Constanţa: 16 elevi ai Colegiului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, confirmaţi cu COVID-19

Constanţa: 16 elevi ai Colegiului Militar Alexandru Ioan Cuza, confirmaţi cu COVID-19
Foto: hepta.ro/ Abaca Press / AA/ABACA

Un focar de COVID-19 a fost raportat la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. Un număr de șaisprezece elevi au fost confirmaţi cu COVID-19. Dintre aceștia, şase dintre ei fiind internaţi la spitalul mobil, iar elevii care nu s-au îmbolnăvit sunt carantinaţi în spaţiile colegiului.

Forţele Navale anunţă măsuri limitarea infectărilor în instituţiile sale de învăţământ.

Forţele Navale a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că pentru a reduce riscul de creştere a numărului de infectări cu SARS CoV-2 la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Viceamiral Ion Murgescu” şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, conducerea Statului Major al Forţelor Navale a dispus luarea unor măsuri de protecţie individuală şi colectivă, pentru combaterea transmiterii intracomunitare a îmbolnăvirii elevilor şi studenţilor militari, din cele trei instituţii de învăţământ ale Forţelor Navale de la Constanţa.

Astfel, la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Viceamiral Ion Murgescu”, niciun elev militar nu este infectat COVID-19 , iar un cadru militar este carantinat la domiciliu.

La Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, niciun student militar nu este infectat COVID-19, iar un cadru didactic infectat COVID-19 se află în izolare la domiciliu.

La Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 16 elevi sunt confirmaţi pozitiv, izolaţi, dintre care opt în unitate, şase internaţi în Spitalul Medical Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT) Constanţa, iar doi elevi izolaţi la domiciliu. Ceilalţi elevi ai colegiului neconfirmaţi COVID-19 şi prezenţi în unitate, în număr de 347, sunt carantinaţi în spaţiile colegiului.

Forţele Navale au menţionat că, în prezent, studenţii militari participă la toate activităţile didactice în format fizic, cu respectarea circuitelor de acces şi defluire în/din sălile de curs şi laboratoare, spaţiile în care se desfăşoară activităţile didactice sunt aerisite şi dezinfectate la fiecare pauză. Tot în vederea limitării îmbolnăvirilor cu virusul SARS-coV-2, servirea mesei se desfăşoară în deplină siguranţă, cu un număr redus de studenţi, mesele fiind situate la distanţa prevăzută de normele sanitare în vigoare şi având separatoare de plexiglas.

În ceea ce priveşte organizarea activităţii didactice pentru studenţii civili, aceştia participă la cursuri şi seminare numai în format online, iar la laboratoare participă în format faţă în faţă, acestea desfăşurându-se după un orar diferit de cel al studenţilor militari, astfel încât să se evite interacţiunea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`