Consilierul președintelui Franței: „Toate ţările UE vor începe vaccinarea anti-COVID în aceeaşi zi, până la sfârșitul anului”
Potrivit unor surse politice franceze, toate statele Uniunii Europene vor începe vaccinarea anti-COVID în aceeaşi zi, până la sfârșitul anului. Fiecare stat membru UE va beneficia de același număr de vaccinuri, în funcţie de numărul populaţiei.
Vaccinarea anti-COVID va debuta în aceeaşi zi pentru toate ţările UE
Potrivit unui consilier al preşedintelui francez Emmanuel Macron, campania de vaccinare anti-coronavirus va începe în aceeaşi zi „în toate ţările europene”.
„Am înţeles că politica privind vaccinurile, vaccinurile pentru toţi, nu este pentru mâine. Realitatea de astăzi sunt vaccinurile cu prioritate mare. Fiecare ţară europeană va avea acelaşi număr de vaccinuri în funcţie de numărul de locuitori. Toate ţările europene vor lansa campania de vaccinare în aceeaşi zi la sfârşitul anului”, scrie BFMTV, citând surse politice.
„Am spus că la nivel european va începe în acelaşi timp. De aici şi interesul pentru a se ajunge la un acord comun”, a precizat consilierul prezidenţial.
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech ar putea fi autorizat până la Crăciun
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, speră că vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de companiile Pfizer/BioNTech, ar putea fi aprobat pe teritoriul UE „înainte de Crăciun„, potrivit Reuters.
„Obiectivul este să se ajungă la autorizație înainte de Crăciun. Noi vrem să începem vaccinarea înainte de sfârșitul anului.
Toate datele BioNTech sunt disponibile, iar Regatul Unit și Statele Unite au aprobat deja vaccinul. O examinare a datelor și o aprobare a EMA ar trebui să aibă loc cât mai rapid posibil. Este vorba despre încrederea în capacitatea UE de a acționa”, a anunțat într-o conferință de presă ministrul. Astfel, se exercită presiuni asupra Agenției Europene a Medicamentului (EMA), pentru a valida vaccinul până la 23 decembrie și nu până la 29 decembrie cum se anunța inițial.
Mai multe state utilizează deja vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech
Regatul Unit a devenit prima țară din lume care autorizează vaccinul anti-coronavirus de la Pfizer și BioNTech pentru utilizare pe scară largă, transmite BBC.MHRA, autoritatea britanică de reglementare în sector, susține că injecția, care oferă o protecție de 95% împotriva bolii COVID-19, este sigură pentru a fi distribuită.
Marea Britanie a comandat deja 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de persoane, cu câte două injecții pentru fiecare. Acesta este cel mai rapid vaccin care s-a transformat vreodată din concept în realitate, cu doar 10 luni pentru parcurgerea unor pași de dezvoltare care adesea se întind pe un deceniu.
Apoi, Canada a devenit a doua țară care aprobăvaccinul anti-Covid produs de compania Pfizer. Autoritățile din Canada susțin că vaccinuleste ”sigur, eficient și de bunăcalitate”,conform Sky News.
„Eficacitatea vaccinului a fost determinată la aproximativ 95%. Vaccinul a fost tolerat bine de participanți și nu există îngrijorări importante privind sănătatea. Evaluarea beneficii-risc pentru vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech este considerată favorabilă”, a anunțat Health Canada, autoritatea de reglementare sanitară din această țară.
Și Arabia Saudită a aprobat joi utilizarea noului vaccin coronavirus Pfizer-BioNTech, devenind astfel a doua țară din Golf, după Bahrain, care permite utilizarea medicamentului, exemplu urmat și de Singapore sau SUA. Administraţia pentru Medicamente şi Alimente a anunţat vineri că a autorizat primul vaccin împotriva COVID-19 pentru utilizare de urgenţă în SUA, acesta reprezentând un pas major în stoparea pandemiei, iar potenţialele beneficii ale vaccinăriisunt mai importante decât eventualele efecte adverse.