Consilier juridic în CNCD, candidat la un post în Colegiul director, arestat pentru luare de mită

Publicat: 18 03. 2015, 17:07
Foto: napocanews.ro

Daniel Vasile, consilier juridic în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi candidat la un post în Colegiul director al instituţiei, a fost arestat pentru luare de mită.

El este suspectat că a primit mită de la o persoană amendată de CNCD pentru ca aceasta să nu mi plătească amenda, informează Mediafax.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Daniel Vasile, consilier juridic în cadrul Serviciului asistenţă Colegiul director din CNCD, şi reţinerea lui, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor, „în perioada 09.03.2015 – 13.03.2015, în calitatea sa, Daniel Vasile, i-a premtins martorei S.M., sancţionată contravenţional printr-o hotărâre a CNCD, suma de 500 de lei, promiţându-i acesteia că va asigura fie anularea amenzii, fie necomunicarea hotărârii în termenul de prescripţie a executării sancţiunii către organele competente, în vederea punerii în aplicare”.

Potrivit unor surse judiciare, martora este profesoară la o şcoală din Capitală, ce fusese amendată de CNCD pentru jignirea unui elev.

Daniel Vasile a fost prins în flagrant, luni, primind de la femeie suma de 500 de lei. În aceeaşi zi, el i-a mai solicitat alţi bani pentru a introduce în dosarul acesteia la CNCD două declaraţii de martor favorabile, de care ea să poată profita cu ocazia contestării hotărârii consiliului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat, marţi, propunere a arestare preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de instanţă, se mai arată în comunicatul instituţiei.