„Consider că decizia Curții Constituționale este una corectă”. Dana Gîrbovan, despre conflictul juridic dintre DNA-Guvern
Dana Gîrbovan a vorbit în emisiunea Clujust live de la Radio Napoca Fm despre motivarea deciziei CCR, care a decis că între DNA și Guvern este un conflict de natură constituțională.
Dana Gîrbovan a declarat că a citit motivarea.
”Am citit-o cu atenție. Am citit și opinia separată. Am citit, mărturisesc că nu tot, din opiniile exprimate în spațiul public, pentru că a fost o avalanșă. Eu consider că decizia Curții Constituționale este una corectă și este important ca și noi, ca autoritate judecătorească – spun autoritate judecătorească pentru că, spre deosebire de puterea judecătorească, include și procurorii – să învățăm că avem și noi niște limite și suntem obligați, la fel ca și celelalte autorități, să le respectăm. Și este rolul Curții constituționale ca atunci când se întâmplă derapaje să vină și să aducă lucrurile la normalitate.
Ar trebui să privim lucrurile acestea cu mai mare deschidere și nu cu atâta încrâncenare, nu cu atâta spirit cumva catastrofic că a dat aceasta decizie Curtea Constituțională. Este firesc ca în acest echilibru de puteri să apară derapaje, de o parte și de alta. Important este să ni le asumăm, să le verificăm încă o dată, să ne dăm seama unde a fost greșeala și să nu mai repetăm. Este, de altfel, ceea ce spune și Curtea”, a spus Dana Gîrbovan, potrivit știripesurse.