Se anunţă un nou protest împotriva PSD, de data aceasta chiar la Congresul partidului, care va avea loc sâmbătă, în faţa Sălii Palatului din Bucureşti
Protestatarii anunţă, pe Facebook, organizarea flashmobului intitulat „Congresul Extraordinar al Corupților din România”. Ei intenţionează să aducă găleţi pline cu lapte, ouă, ulei, pâine, carne sau alte alimemente care ar urma să se scumpească.
Manifestanţii mai vor să vină şi cu produse care sunt necesare în închisoare, precum pastă de dinţi, hârtie igienică şi săpun, dar şi suzete – pentru liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, precum şi jucării din pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen”, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) – pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.
„În data de 10 martie, vom avea ocazia să-i privim în ochi pe cei care ne-au minţit de aproape trei decenii şi care mai bine de un an de zile încearcă să salveze membrii partidului de închisoare, decapitând Justiţia”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.
Sâmbătă, începând cu ora 10.30, manifestanţii vor să îi aştepte pe social-democraţi într-un protest mut, cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale coaliţiei din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu alimentele care ar urma să se scumpească. Protestul va continua cu huiduieli şi scandări împotriva PSD, susţin organizatorii, conform news.ro.
Ei precizează că toate produsele aduse vor fi donate după protest persoanelor nevoiaşe.
„Astfel le vom atrage atenţia că nivelul de trai din România este din ce în ce mai scăzut, că sunt incompetenţi şi că tot noi, cetăţenii de rând, ne-am săturat să fim furaţi şi că suntem sătui să ne risipească banii. Salariile nu au fost mărite după modificările codului fiscal. Corupţia şi inflaţia din România au ajuns la cote istorice, la fel şi cursul valutar (valoarea unui euro se apropie de 4.7 lei). Sunt anunţate creşteri semnificative în perioada imediat următoare la alimentele de bază. Creşteri care se datorează scumpirii carburanţilor, a instabilităţii economice, a incompetenţei şi eşecurilor guvernamentale ale PSD. Probabil că suntem singura ţară din lume care a schimbat trei guverne în decursul unui an”, se mai arată pe pagina evenimentului.
În plus, într-un gest simbolic, oamenii vor aduce hârtie igienică, pastă şi periuţă de dinţi şi săpun, produse care sunt necesare la închisoare, suzete pentru liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, „pentru toate minciunile spuse în spaţiul public”, o cutie cu rahat turcesc pentru ministrul Justiţiei Tudorel Toader, „pentru tot ce a spus despre Laura Codruţa Kovesi şi pentru încercările de a-i scăpa pe infractori de închisoare”, precum şi o jucărie de pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen” („Regatul de gheaţă”, n.r.) pentru liderul PSD Liviu Dragnea, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) ale cărui investigaţii au stat la baza deschiderii de către DNA a unui dosar penal pe numele acestuia.