Congres PNL | Ionuț Stroe: Nicolae Ciucă este un om al faptelor. Este omul de care țara are nevoie
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a făcut duminică portretul candidatului Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale, înainte de congresul care se reunește pentru validarea candidaturii sale.
„Niciun alt candidat nu are profilul profesional și politic pe care Nicolae Ciucă îl are. Este un om cu un profil profesional foarte bine conturat, un om cu foarte bună reputație, un om cu o carieră militară ireproșabilă, un om cu recunoaștere atât internă cât și internațională, un om care a participat, alături de partenerii europeni și americani, la foarte multe misiuni în activitatea dânsului, un om extrem de serios, decent, cumpătat, un om al faptelor și mai puțin al vorbelor. Un om de care țara are nevoie.
De multe ori i s-a reproșat, că nu vorbește ca un politician, nu se adresează ca un politician, nu are dezinvoltura sau pigmentul politic necesar unui om politic. Dar el, prin seriozitate și prin responsabilitatea dovedită, care alte lucruri mult mai importante decât marketingul politic. Apropo de activitatea dânsului, se găsește acolo unde a fost tot timpul: alături de oameni care suferă, alături de situația tragică din zona inundațiilor, niciodată nu s-a dat deoparte”, a declarat Ionuț Stroe pentru B1TV.