Toată țara a privit cu îngrijorare imaginile în care părintele Calistrat Chifan a lovit două enoriașe; așa s-a aflat că duhovnicul a mai suferit ieșiri violente și în trecut când ar fi omorât un cal cu cruzime, tot în bătaie.
Cele două creștine lovite de preot au ajuns pe mâinile medicilor pentru investigații iar polițiștii din Iași investighează acest caz controversat. La rândul său, BOR a anunțat investigații specifice.
Diferențe între acuzațiile femeilor și constatările medicilor legiști
Potrivit informațiilor obținute de Acces Direct, cele două credincioase, de 34 și 43 ani, au ajuns la spital, iar unul dintre medici a mărturisit că au fost consultate de specialiști ORL și Oftalmologie. Victimele au au acuzat dureri, traumatisme cranio-cerebrale, cu pierderea cunoștinței. Una dintre femei, în vârstă de 34 ani, a declarat că a suferit un traumatism toracic.
Medicii au constat însă niște zgârieturi la nivelul coatelor și genunchilor însă, aflate încă în stare de șoc, femeile au fost nemulțumite de atitudinea medicilor și asistenților și au refuzat să se continue investigațiile pentru a vedea în ce stare sunt.
Cele două enoriașe au fost sfătuite de alți specialiști să continue investigațiile medicale la Spitalul de Neurochirurgie precum și la Medicina Legală.
Preotul Calistrat Chifan acuză la rândul său deviații de comportament la cele două femei
Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, a vorbit despre incidentul de miercuri seară, când a fost filmat, chiar în curtea bisericii, lovind o femeie. El a susținut că respectiva și o altă femeie au deviații de comportament, sunt isterice și au încercat să-l seducă pe el, dar și pe alți preoți.
„Cred că sunt ușor deviante. Nu am nimic cu ele, sunt două suflete nevinovate, dar când faci chestii premeditate obraznice, vrei să spurci imaginea mănăstirii, atunci e o obrăznicie. Mănăstirea noastră o cunoaște atâta lume și vii tu, o măciucă de asta isterică nemăritată, să faci teatru în față la 500 de oameni?”, a spus preotul Calistrat, pentru BZI.
El a mai susținut că doar a împins-o pe una dintre cele două femei, deși în filmare se vede că, în urma loviturii, aceasta se prăbușește la pământ.
Ce a spus preotul Calistrat despre cele două femei care au depus plângere împotriva sa
„Sunt două copile nemăritate, care, părerea mea, nu sunt doctor, dar cred că au deviații de comportament sau puțină isterie”, a afirmat preotul.
El le-a acuzat apoi pe cele două că au încercat să-i seducă pe preoții de la mănăstire și i-au făcut avansuri chiar și lui:
„Eu le-am spus în față, călugării nu se însoară, nu se mărită, nu fac copii, nu montează femei și nu au atitudini bărbătești”.
Totodată, le-a acuzat că încearcă să provoace o ruptură între credincioși și preoți.
Versiunea preotului Calistrat despre incidentul de la mănăstire
El a povestit că, miercuri seară, o enoriașă, avocat, i s-a plâns că aceste două femei au scos-o din biserică și au jignit-o. Prin urmare, el s-a dus să le certe pentru că au greșit.
„E clar că erau pregătite, drept dovadă că atunci când m-am dus să vorbesc cu ele pașnic, au luat-o cu isterie. Le-am explicat că nu e corect ce fac: nu aveți voie să filmați, să tulburați cultul, să jigniți. ”Ei, știi tu, gunoiule, lege?”, mi-au răspuns.
Au scos telefonul să mă filmeze. Când să i-l iau, cealaltă mi-a pus piedică și m-am dus cu genunchiul în trotuar. M-am ridicat, am împins-o pe aia de umăr, i-am luat telefonul și l-am izbit jos, și i-am zis la paznic: ”dă-le afară!””, a povestit preotul.