Conducerea Sindicatului Fermierilor Patrioţi dezaprobă şi respinge orice implicare în organizarea şi desfăşurarea mitingului spontan al fermierilor.
“Dorim să subliniem că membrii Consiliului Director nu au fost consultaţi sau informaţi cu privire la această acţiune şi nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru aceasta”, a transmis printr-un comunicat de presă Consiliul Director al Sindicatului Fermierilor Patrioţi.
Sute de fermieri se îndreaptă spre Capitală pentru a protesta împotriva Guvernului, potrivit unui mesaj care circulă în mediul online. Protestul este neasumat oficial de nicio organizație, dar 122 de camioane și 70 de tractoare au pornit spre București.
Dănuț Andruș, reprezentant al fermierilor a explicat într-o intervenție pentru emisiunea News Pass care sunt principalele nemulțumiri ale protestatarilor:
„Niciun fermier la ora actuală nu poate ieși cu utilajul din curte. S-a dat acea lege pe genunchi făcută în care s-a inserat că fiecare conducător auto trebuie să posede categoria CE sau TR. Sunt oameni care în momentul în care îi faci categoria CE pleacă în Europa, nu stă să lucreze în România. În toată Europa, la împlinirea vârstei de 16 ani copii dobândesc categoria B1 și au dreptul de a conduce utilajele agricole, pentru că acestea se deplaseazî cu maximum 40 km/h.