Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a purtat negocieri, luni dimineață, cu reprezentanţii sindicatului şi cu angajaţi ai Spitalului Penitenciar Jilava, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, un subofiţer a ajuns la spital, ca urmare a faptului că a fost bătut în timpul serviciului de un deţinut, informează gandul.info.
Potrivit liderului sindical Florin Stoica, reprezentant al Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare la Spitalul Penitenciar Jilava, membrii de sindicat şi angajaţi ai unităţii au avut o serie de discuţii cu şefii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), ca urmare a incidentului produs la penitenciarul Jilava, iar în urma discuţiilor s-a ajuns la o serie de concluzii, care, conform sindicalistului, vor conduce la o reorganizare care va îmbunătăţi siguranţa personalului.
Subofițerul care a fost bătut de un deținut a fost dus vineri la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” cu fractură de pomete.
Bătaia a avut loc cu puțin timp înainte de vizita ministrului Justiției la Penitenciarul Jilava, vineri, în jurul orei 11.00.
La nivelul Spitalului Penitenciar Jilava a fost declanaşată o anchetă internă, iar cazul este cercetat de procurorii Judecătoriei Cornetu. (Detalii AICI)