Condiții jalnice le metrou: Pereţi murdari, igrasie și cerșetori (VIDEO)
Pereţi murdari şi mâncaţi de igrasie, mizerie şi cerşetori care îşi fac veacul pe scări, aşteptând să primească ceva de pomană din partea trecătorilor. De o astfel de experienţă au parte nu doar bucureştenii, ci şi turiştii care ajung în centrul Capitalei şi vor să călătorească folosind metroul. Iar cei care circulă zilnic cu acest mijloc de transport se plâng că nu s-au luat măsuri serioase de reabilitare a staţiilor. Oamenii spun că mizeria domneşte de foarte mult timp şi, cu toate că primăria a dat bani pentru reparaţii, rezultatul nu este unul vizibil, informează HotNews.
Condiții jalnice le metrou: Pereţi murdari, igrasie și cerșetori
#DIRECT_ONE_pf2t8v#
Spre deosebire de condițiile din București, la Stockholm, localnicii au parte de o călătorie civilizată. Trenurile ajung în staţie la secundă, sunt mereu curate şi niciun cerşetor nu se vede la orizont.
În București, metroul oferă scene de groază călătorilor. Stațiile Piața Unirii 2 și Universitate, aflate în centrul Capitalei, arată deplorabil. În ambele stații, în loc de tavan au rămas niște schelete metalice, pereții sunt murdari, chioșcurile dau un aspect de talcioc iar scările rulante de la Universitate nu funcționeaza de ceva timp.
Bucureștenii care aleg să circule cu metroul suportă zilnic igrasia și mirosul neplăcut de pe peron. Pereții sunt murdari, iar apa prelinsă lasă urme pe podea care nu se mai pot curăța.
În Pasajul Universității, scările rulante nu funcționează, deși Primăria Capitalei a alocat 1,35 milioane lei pentru reparații și întreținere.