Concurs cu probă de alergare pentru un post de șef la Ambulanța Gorj. Anunțul instituției

Publicat: 06 01. 2023, 09:50

Postul de șef scos la concurs la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Gorj a născut controverse. Deși este vorba de un concurs organizat pentru stabilirea șefului de la Serviciul Achiziții Publice, Administrativ, Aprovizionare din cadrul SAJ Gorj, concursul prevederea și participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților pentru postul de șef de serviciu la SAJ Gorj.

Condițiile trecute pentru ocuparea postului

Candidații trebuie să fie licențiați în domeniul economic, juridic sau tehnic; să aibă o vechime de 2 ani în specialitate și să fi obținut de două ori calificativul „Foarte bine!” în ultimii 3 ani, scrie ziare.com.

Este obligatoriu și un curs de achiziții publice. În anunțul de concurs a fost trecută însă și participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților pentru postul de șef de serviciu la SAJ Gorj.

Prevederea a fost însă scoasă pe motiv că a fost vorba despre o eroare.

S-a revenit cu o erată la anunțul inițial și proba de rezistență fizică a fost înlocuită cu o testare a abilităților și cunoștințelor candidaților. Prin urmare, aceștia nu vor trebui să mai susțină și o probă de testare a calităților fizice. Serviciul de Ambulanță Județean Gorj va angaja în acest an și medici pentru stația centrală și substații. Unitatea se confruntă cu un deficit de medici.