Concurs cu emoții: 9.000 de candidați în Poliție susțin probele fizice (VIDEO)
Emoţii pentru tinerii care vor să devină poliţişti. Cei 9.000 de candidați rămași în concursul de încadrare directă susțin în aceste zile probele sportive în cinci centre din Capitală şi alte patru oraşe, precum Câmpina, Iaşi, Cluj-Napoca şi Slatina, informează B1 TV. Printre concurenţi există şi unii care încearcă să revină în sistemul pe care, la un moment dat, l-au abandonat.
”Am încercat și anul trecut, iar acum s-a ivit ocazia asta și sper să reușesc. Cred că antrenamentul își spune cuvântul”, a spus unul dintre candidați.
”E o provocare pentru mine și sper să trec cu brio”, a afirmat un altul.
Probele continuă până pe 11 mai.
Concurs cu emoții: 9.000 de candidați în Poliție susțin probele fizice
#DIRECT_ONE_eoqbdw#
”Nota contează. Cele două probe trebuie să fie promovate minim cu nota 5, iar media acestora să fie 6. Până acum nu a leșinat nimeni. Până acum se pare că avem un concurs strâns între candidați”, a declarat un polițist.
Evaluarea performanței fizice constă în două probe: flexie abdominală și alergare de rezistență -1000 metri – bărbați și 800 metri – femei.