Concerte bune anul are: The Prodigy dau startul la Rock the City. MIKA, ultima noutate la B’estfest

Publicat: 12 04. 2011, 15:27
Foto: clashmusic.com

Anul 2011 vine cu veşti bune pentru melomanii din România. Mai exact, românii vor avea parte de festivaluri mari în care sunt deja anunţate nume grele ale industriei muzicale.

Două dintre aceste festivaluri sunt Rock the City şi B’estfest. Singura problema este că ambele vor avea loc în acelaşi timp, respectiv 1-3 iulie 2011, fanii fiind nevoiţi să aleagă doar unul din ele.

Formaţia britanică The Prodigy îşi va încânta fanii pentru a cincea oară cu un spectacol incendiar, la fel cum se anunţă să fie şi cel al formaţiei de heavy metal Judas Priest.

Nici iubitorii de muzică pop nu vor fi uitaţi pentru că MIKA va fi prezent încă o dată în România, însă de această dată la B’estfest, pe 2 iulie.

Rock the City

Festivalul Rock the City este la a treia ediţie şi va aduce în Bucureşti formaţii ca Whitesnake, Judas Priest, The Prodigy, Mike and The Mechanics, Papa Roach, Sabaton, Hatebreed, Boom şi Therapy.

Biletele s-au pus în vânzare prin Eventim şi pot fi cumpărate din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti, sau online pe www.eventim.ro.

Preţul unui bilet pentru o zi, până pe 15 aprilie, la Normal Circle costă 107 lei, iar la Gold Circle, 160 de lei. După 15 aprilie, preţul unui bilet, la Normal Circle va fi 133 lei şi la Gold Circle va costa 197 de lei.

Concertele vor fi susţinute la Romexpo. Porţile se vor deschide la ora 14:00, concertele începând la ora 17:00.

Prodigy – Girls

B’estfest

Festivalul începe în plină forţă, pentru a patra oară, cu formaţii ca Skunk Anansie, Flogging Molly, Asian Dub Foundation, Lamb, Mika, Pendulum, House of Pain şi Hadouken.

Biletele au fost puse în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, la The Ark, sau pot fi achiziţionate de la magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului, sau online de pe www.myticket.ro.

Preţul unui bilet de o zi, până la data de 22 martie, valorează 95 lei, după 23 martie, biletele vor costa 125 de lei, în timp ce la intrare, în timpul festivalului preţul va ajunge la 150 de lei.

Abonamentele, pe toate cele 3 zile, până la 22 martie vor costa 215, de pe 23 martie vor putea fi cumpărate cu suma de 265 de lei, iar la intrare, fanii vor trebui să plătească 285 de lei.

Organizatorii B’estfest pun la dispoziţie vouchere de camping, care vor costa până pe 22 martie, 10 lei, de pe 23 martie, 15 lei, iar la intrare, în timpul festivalului, vor costa 15 lei.

MIKA – We are golden