Concediile medicale pentru COVID-19 vor fi plătite cu 75% din salariu: „Sunt tratate ca cele pentru o boală obișnuită”
Casa de Asigurări de Sănătate nu va mai acoperi costurile concediilor pentru pacienții cu COVID-19, teste pentru pacienții cu simptome de COVID-19 sau monitorizările zilnice efectuate de medicii de familie.
COVID-19 se va trece ca o boală obişnuită în concediile medicale
Medicul de familie din Cluj, Mihai Mara, a explicat că, după o ordonanță de urgență emisă de Guvern săptămâna trecută, concediile medicale pentru pacienții cu COVID-19 nu mai sunt plătite în totalitate (100%), ci sunt tratate ca cele pentru o boală obișnuită, cu o remunerație de 75%.
„Pentru pacienţii care suferă de COVID-19 modificările aduse de Ordonanţa de Urgenţă 88, apărută săptămâna trecută încă nu avem clarificări, nu avem informaţii clare de la Casa de Asigurări de Sănătate. Noi am solicitat, în acest sens, aici, la Cluj, prin patronatul medicilor de familie, lămururi de la CJAS, să ştim cum se acordă aceste concedii. Am înţeles că în ţară câteva Case de Sănătate au înştiinţat deja medicii că din 24 octombrie nu se mai acordă pe stilul vechi, cum eram obişnuiţi, ci o să treacă pe boală obişnuită”, a declarat Mihai Mare, marţi seară, la Medika TV, potrivit Romaniatv.
Concediul va fi plătit doar 75%
Conform medicului, până acum, concediul medical pentru COVID-19 a fost plătit în întregime.
„Până acum concediul pentru COVID-19 se acorda la finalul perioadei de izolare, era plătit sută la sută şi era plătit direct din banii Casei de Sănătate. Dacă se trece pe boală obişnuită, concediul va fi plătit doar 75 la sută şi trebuie neapărat acordat în prima zi de îmbolnăvire, în ziua consultului la medicul de familie. Astea sunt informaţii preţioase pentru medici, pacienţi şi pentru angajatori, pentru că angajatorii plătesc primele 5 zile din concediul medical de boală obişnuită. Casa de Asigurări de Sănătate nu va mai plăti concediile pacienţilor cu COVID-19, nu va mai plăti testarea pacienţilor cu simptome de Covid şi nici moniorizările zilnice făcute de medicii de familie. Foarte multe costuri legate de Covid nu vor mai fi în cârca Casei de Sănătate”, a mai spus Mara.
Testările pentru Covid nu vor mai fi gratuite
„Din 24 octombrie, testările pentru Covid se vor face gratuit la spital, la gardă sau la Serviciile de Ambulanţă, dar în cabinetele medicilor de familie nu vor mai fi gratuite. (…) Dacă nu vor mai fi testări la cabinetele medicilor de familie, vă daţi seama că va scădea numărul de pacienţi confirmaţi pozitiv în ţară, iar pacienţii din mediul rural pentru care medicul de familie este primul contact cu sistemul medical, aceste testări sunt binevenite”, a mai precizat medicul.