Compania de „suflet” a lui Răzvan Cuc, lovită de restructurare: Sute de oameni vor fi concediaţi de la Tarom, dar compania ţine la secret planul (VIDEO)
Jurnalistul Ştefan Etveş a prezentat în emisinea „Drumurile noastre” de pe B1TV schema de restructurare care se pregăteşte la Tarom, companie pe care chiar ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a numit-o drept „compania lui de suflet”.
„Zilele trecute, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat că va face o restructurare masivă pentru că nu poți cu pile, amante și nepotisme „să generezi plus valoare”. Primele instituții publice vizate primele au fost Compania de Drumuri și TAROM. Da, TAROM, compania de suflet a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, după cum a declarat dânsul în cele trei mandate”, a arătat Ştefan Etveş.
Conducerea TAROM a confirmat existența unui plan de restructurare/eficientizare a companiei, arătând că veniturile au crescut cu 5.5%, dar cheltuielile au crescut cu 9,16%. Acest plan de restructurare presupune reorganizarea rețelelor de rute, schimbarea flotei şi reducerea numărului de personal.
„Restructurarea nu vizează Direcția Tehnică şi Zborul; avem 2073 posturi în schemă, 1885 posturi ocupate si trebuie să rămână 1752 angajați; prin urmare, 188 de posturi vor fi anulate din schema şi 133 de angajați vor părăsi compania. Aceste măsuri, a mai spus directorul general, sunt necesare pentru ca să primească ajutorul de stat”, a mai arătat Ştefan Etveş.
Din cele 300 de posturi care vor fi restructurate, avem 133 angajaţi pleacă, iar 167 sunt posturi tăiate.Data estimată pentru începerea primei etape de restructurare este 15 septembrie.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.