Comunicare defectuoasă între instituții: Victor Ponta a aflat de accidentul din Muntenegru la 5 ore de la producere

Publicat: 24 06. 2013, 22:00
Foto: gov.ro

Primul ministru Victor Ponta a declarat luni seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că a fost anunțat despre accidentul autocarului cu români din Muntenegru de abia la 5 ore după producerea tragediei.

Într-o intervenție telefonică, premierul a relatat că a fost sunat la ora 22:55 de către subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, care însă îl anunțase pe ministrul Apărării, Mircea Dușa, cu mai bine de o oră înainte, la ora 21:30.

Aseară am fost înștiințat de Raed Arafat la 22:55, conform listingului telefonului meu. M-a sunat sa-mi ceară atuorizarea pentru ca a doua zi dimineață, cu un avion militar, să meargă la fața locului, autorizare pe care doar eu o puteam da”, a precizat Victor Ponta. Deci înainte de ora aceea nu am ştiut, după care, sigur, am luat legătura cu ministrul de Externe, cu ministrul Apărării şi toţi ceilalţi”, a precizat Victor Ponta.

Deși acesta a spus că autoritățile din Muntenegru au aflat în jurul orei 22:00 că este vorba despre un autocar înmatriculat în România și cu turiști români, site-ul b1.ro a relatat aceste informații la ora 20:46. (Detalii AICI)

Victor Ponta a aflat ultimul despre accidentul din Muntenegru

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed:

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, vine și el cu informații contradictorii. După ce în emisiunea „Aktualitatea B1” a precizat că a aflat despre accident în jurul orei 21:30, câteva ore mai târziu, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, a precizat că a aflat la ora 22:40, deci cu 15 minute înaintea premierului Victor Ponta și printre ultimii oficiali informați.

Mircea Dușa, despre accidentul din Muntenegru

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed:

Pentru români, bilantul tragediei este de 18 morți și 27 de răniţi. Potrivit unor surse, printre cei care au murit se află şi şoferul autocarului. Pentru autorităţi însă, bilanţul  este de 8 comunicate. De altfel, ieri pe site-ul ministerului de Externe era postată o informare legat de Cupa MAE 2013, iar datele legate de accident au apărut ceva mai târziu. Între timp, premierul juca baschet și nu părea să ştie nimic nici măcar la 2 ore de la accident.

„La finalul acestei săptămâni, Cupa MAE 2013 a continuat în aceeaşi atmosferă de fairplay şi bună dispoziţie, care a dominat cele şapte competiţii sportive ale acestei ediţii: tenis de masă, tenis de câmp, badminton, baschet, fotbal, turul ciclist şi şah”, aşa începea comunicatul de presă al Ministerul de Externe, postat ieri după-miază pe site. Ora de transmitere – 18.56. Adică după circa o oră de la producerea tragediei din Muntenegru.

Doar că autorităţile știau de accident.  Directorul firmei de transport Gregory Tour, Ștefan Grigore a declarat că a aflat de accident duminică în jurul orei 18.30, de la reprezentanții agentiei de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul. În plus, Ștefan Grigore a declarat că imediat a intrat în legătură cu Poliția din Muntegeru, cu ambasadorul român de acolo și cu MAE, însă până luni dimineață nu a reușit să afle numărul de victime.

Câteva ore mai târziu, la 22:31 pe mailurile de știri  apare și comunicatul cu accidentul din Muntenegru. A mai trecut puțin și s-a format și celula de criză, iar în aceată dimineaţă se făcea apel să fie publicat numărul pe care oamenii pot primi informații  despre starea victimelor.

Ce făcea premierul ieri, după producerea accidentului: „Eram cel mai mic de pe teren, mă bucur că au organizat acest eveniment. Trebuie să avem cât mai multe terenuri în cartier, să aibă unde să joace cei tineri, să nu meargă în cluburi și pe terase, ci să stea pe terenul de baschet”. Iar aceste declarații erau făcute după ora 20.00, adică după 2 ore de la accident

Filmul tragediei

Autocarul cu 47 de oameni în el mergea spre Marea Adriatică. Plouase înainte, iar drumul era ud. Un filmuleț postat pe internet arată exact zona în care s-a petrecut tragedia. Una grandioasă, cu un pod la înălţime, de pe care se pot vedea crestele munţilor. Dar o zonă foarte periculoasă.

Imediat după ce autocarul a ieşit din tunel, şoferul a încercat să facă o depăşire. A ajuns pe contrasens, moment în care în faţă a apărut o altă maşină.

Şoferul a încercat să evite impactul, a tras brusc d evolan şi a lovit parapetul de pe margine. Nu a mai putut însă să oprească, iar maşina a pornit în gol. Spre infern.

15 oameni au murit pe loc, iar alţi 4 la spital.  Zeci de oameni zăceau printre bucăţile de piatră sau printre copaci. Iar medicii încercau să salveze ce se mai poate.  31 de oameni au fost urcați pe tărgi și duși către spitalele din zonă.

Vicepreședintele Parlamentului din Muntenegru, Sulio-Mustafici, care se afla în coloana de mașini când s-a întâmplat accidentul, a ajutat şi el la scoaterea răniților din prăpastie.

Imediat ce știrea a făcut înconjurul ţării, locuitorii din Muntenegru au sărit în ajutor. În numai câteva ore, în miez de noapte, peste 100 de oameni stăteau la rând să doneze sânge.

Două victime ale accidentului sunt în continuare neidentificate. Este vorba despre persoane care pentru moment se află în comă. Echipa medicală condusă de subsecretarul de stat Raed Arafat , ajuns încă de aseară în Muntenegru, se ocupă acum de stabilizarea răniţilor şi aducerea lor în ţară. Astăzi la Podgorica a ajuns şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

La peste 10 ore de la tragedie, autocarul este încă în prăpastie, iar pe șosea nu există urme de frânare. În Potgorica a fost trimisă şi o echipă  mixtă din România, iar autorităţile de la noi sunt pregătite în orice moment cu două aeronave de mari dimensiuni pentru a aduce acasă răniţii şi trupurile celor decedaţi.