Compozitorul Dumitru Lupu a fost condus pe ultimul drum (VIDEO)

Publicat: 24 07. 2017, 15:51

Dumitru Lupu, compozitorul care l-a făcut celebru pe Gabriel Dorobanţu cu melodia "Hai vino îar în gara noastră mică" a fost înmormântat astăzi. Artistul a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Compozitorul s-a stins din viaţă sâmbătă chiar de ziua de naștere a soției sale, Ileana Șipoteanu.

Celebrul compozitor a fost condus pe ultimul drum de familie şi apropiaţi la Constanţa. Trupul neînsuflețit al lui Dumnitru Lupu a fost dus cu fanfară militară la biserica Sf. Gheorghe după care a fost depus la Cimitirul Municipal Constanța.

Compozitorul lasă în urma sa o bogată activitate artistică. De-a lungul timpului, Dumitru Lupu a compus sute de melodii, a participat și a realizat sute de emisiuni TV, este autorul muzicii a numeroase spectacole și filme de lungmetraj pentru copii.

Printre şlagărele compuse de el se numără „Ce mult te-am iubit", „Mă-ntorc la tine mare albastră" și „Hai vino iar în gara noastră mică", melodie care l a făcut celebru pe Gabriel Dorobanţu.

Dumitru Lupu era profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa, precum şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

Compozitorul Dumitru Lupu a fost condus pe ultimul drum

#DIRECT_ONE_lyzv3p#