Decizie majoră: ”Cartelul asigurărilor” va fi amendat, după ce a coordonat creşterea preţurilor la poliţele RCA

Decizie majoră: ”Cartelul asigurărilor” va fi amendat, după ce a coordonat creşterea preţurilor la poliţele RCA

Consiliul Concurenţei poate amenda şapte companii de asigurări, din cauza scumpirilor masive la poliţele RCA. Acestea vor fi chemate să se apere pe data de opt noiembrie. Apoi, Consiliul Concurenței va lua decizia finală, care trebuie anunţată public până la finele anului.

Companiile Allianz Țiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama, Uniqa şi Euroins sunt acuzate că au scumpit simultan poliţele RCA. Ultima companie a recunoscut existenţacartelului.

În 2016 legislația privind polițele RCA a fost schimbată după proteste masive ale transportatorilor români.

„Am cuplat informații pe care le-am strâns noi cu sesizări primite din partea unor actori. Este legat de perioada de dinainte de schimbarea cadrului legislativ. Prețurile creșteau foarte mult, era o creștere continuă, mult peste rata inflației a prețului la RCA și deși prețurile astea creșteau mult, companiile încasau mai puțin decât plăteau, deci piața nu era echilibrată, cu toate creșterile astea de preț”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu pentru libertatea.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)