Compania Schweighofer, implicată în scandalul defrișărilor, a dat în judecată un ONG românesc care monitorizează activitatea firmei austriece
Compania Holzindustrie Schweinghofer a dat în judecată Asociaţia Neuer Weg, cel mai activ ONG care monitorizează activitatea firmei austrice în România.
ONG-ul a urmărit îndeaproape neregulile privind defrișările ilegale din România ale austriceilor de la Holzindustrie Schweinghofer.
De asemenea, Neuer Weg a constatat nereguli și la autorizarea și construirea fabricii Schweighofer de la Reci, Covasna, a contestat în instanță aceste avize și autorizații (o parte din procese fiind pe rol), dar a efectuat și o serie de anchete și rapoarte despre activitatea Schweighofer. Cel mai recent, este cel legat de modul în care, prin utilizarea unei metode electronice de măsurare, volumul de lemn facturat la livrare în fabricile Schweighofer ar fi cu peste 10% mai mic decât în realitate, scrie româniacurată.ro.
“Din proprie iniţiativă şi nesilită de nimeni, firma Schweighofer duce luptele noastre în instanţă dincolo de hotarele României şi anume la un tribunal din Viena! În sfârşit, ajungem în faţa unor instituţii judecătoreşti în care putem avea cât de cât încredere: cele din Austria! În 15 iunie 2015, S.C. Holzindustrie Schweighofer SRL, cu sediul la Sebeş şi Gerald Schweighofer, patronul firmei, au depus cerere de chemare în judecată la Tribunalul Comercial Viena (Handelsgericht Wien) împotriva Asociaţiei Neuer Weg, cu sediul la Făgăraş şi Hans Hedrich, vicepreşedintele asociaţiei”, se arată pe site-ul asociației.
Neuer Weg este acuzată de publicarea unor articole calomnioase pe blog şi de trimiterea unor emailuri cu informaţii neadevărate unor jurnalişti din Austria şi Germania, informaţii care nu au fost însă publicate în presa străină. Valoarea prejudiciului cauzat de aceste afirmaţii se ridică, potrivit cererii de chemare în judecată făcută de Schweighofer, la 35.000 de euro.