Compania Moderna începe ultima fază a testării vaccinului anti-coronavirus. 30.000 de voluntari participă la studiu

Compania Moderna începe ultima fază a testării vaccinului anti-coronavirus. 30.000 de voluntari participă la studiu
Foto: pixabay.com

Pe 27 iulie, compania americană Moderna va trece la a treia și ultima fază a testelor clinice în vederea dezvoltării unui vaccin eficient împotriva virusului SARS-C0V-2, devenind astfel prima companie din lume care ajunge la această etapă, notează France24.

La studiu vor participa 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo, dorindu-se să se determine dacă vaccinul este sigur şi previne infecţia cu COVID-19, iar dacă o persoană este infectată, se va stabili dacă vaccinul poate preveni avansarea simptomelor, transmite Reuters.

În acest sens, Statele Unite şi-au dublat investiţia destinată companiei farmaceutice, suplimentând cu încă 472 de milioane de dolari suma inițială de 483 de milioane deja anunţată, pentru a se putea realiza un studio mult mai amplu decât s-a prevăzut iniţial.

Studiul se va desfășura până la 27 octombrie 2020.

Testele preliminare ale vaccinului companiei Moderna au rezultate încurajatoare

Potrivit rezultatelor primei faze a testelor clinice efectuate deModerna, vaccinul experimental a declanşat anticorpi împotriva noului coronavirus la toţi cei 45 de participanţi la testare.

S-au înregistrat niveluri de anticorpi protectori pentru apărare faţă de virus superioare faţă de cei identificaţi în organismul unor persoane care s-au recuperat după infecția cuCOVID-19, dând astfel speranță lumii medicale, care așteaptă un vaccin eficient împotriva noului coronavirus.

Chiar după prima administrare, s-a constatat că nivelul anticorpilor era mai mare în cazul dozelor mai mari. După a doua administrare, participanţii la test prezentau niveluri mai mari de anticorpi decât majoritatea pacienţilor care au avut COVID-19 şi s-au vindecat cu proprii anticorpi.

În faza intermediară, compania a selectat 300 de adulţi sănătoşi, care au primit cel puţin o doză de vaccin, precum şi 50 de adulţi mai maturi, cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, deoarece testarea vaccinului la adulţii mai în vârstă are o importanţă majoră, această grupă de vârstă prezentând un risc mai mare pentru efectele SARS-CoV-2.

Tehnologia folosită de cătrecompania americană, care are la bază ARN-ul mesager, vizează să dea corpului informaţiile genetice de care are nevoie pentru a declanşa în mod preventiv protecţia faţă de noul coronavirus.

Rezultatele sunt considerate ”încurajatoare” de către epidemiologulamerican Anthony Fauci.

Când ar putea fi distribuite primele vaccinuri contra coronavirusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţiiestimează că un vaccin pentru COVID-19 ar putea fi distribuit chiar la jumatatea anului viitor.

Pe lângă vaccinul companiei Moderna, și vaccinul Universității Oxford, ChAdOx1 nCoV-19, pare a fi o variantă bună, antrenând sistemul imunitar, anunțăBBC NEWS.

Marea Britanie a comandat deja 100 de milioane de doze de vaccine, care a fost creat pe baza unui virus care provoacă răceala comună la cimpanzei și care a fost modificat genetic pentru a fi similar cu coronavirusul.

În acest moment, singurul tratament omologat împotriva noului coronavirus este Remdesivir. Comisia Europeană a autorizat, la nivel european, la începutul lunii iulie, primul medicament pentru lupta împotrivaCOVID-19. Remdesivir devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotrivaCOVID-19.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)