Compania GSK retrage reprezentanţa diviziei farma de medicamente cu prescripţie şi vaccinuri din România

Compania GSK retrage reprezentanţa diviziei farma de medicamente cu prescripţie şi vaccinuri din România
Sursă foto: Pixabay

Compania farmaceutică Glaxo­Smith­Kline (GSK), prezent şi în România de aproape 30 de ani, a decis să închidă reprezentanţa diviziei farma pe care compania o are pe piaţa locală, distribuția medicamentelor şi vaccinurilor din portofoliul farma al GSK urmând să fie făcut prin intermediul unor parteneri.

GSK a precizat, pentru ZF, că pacienţii nu vor fi afectaţi, medicamentele companiei continuând să fie aduse în România. Reprezentanţa diviziei consumer, care include medicamente fără reţetă şi produse pentru îngrijirea orală, nu este afectată de schimbările recente.

„GSK intenţionează să aducă modificări modelului său operaţional pe unele pieţe din Europa de Sud-Est şi Centrală şi Marea Baltică, inclusiv în România. În România, aceste schimbări au în vedere modelul afacerii noastre Pharma, care se va desfăşura prin parteneri atent selectaţi“, au declarat reprezentanţii companiei.

Astfel că, în următoarele luni, activităţi promoţionale şi medicale ale GSK Pharma vor fi trecute către echipa centrală a GSK şi parteneri ai companiei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)