Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a prelungit restricțiile din Capitală / În vinerea de Florii, magazinele vor fi deschise până la ora 20.00
Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat, pentru News.ro, că o şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc sâmbătă şi au fost prelungite măsurile adoptate de Guvern în prelungirea stării de alertă. Vinerea de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00 şi nu până la ora 18.00.
Documentul CMBSU cu măsurile poate fi accesatAICI.
„Da, avem CMBSU prin care prelungim măsurile pe care le ştiti deja pentru că expiră la 12.00 noapte şi le mai prelungim. Vine în contextul în care Guvernul a prelungit starea de alertă. O să includ vinerea, pentru că se prinde şi vinerea de Florii, iar vinerea de Florii va fi programul la magazine până la ora 20.00, nu până la ora 18.00. Lucru care e deja în hotărârea de Guvern. Nu este nimic nou”, a afirmat Alin Stoica, sâmbătă pentru News.ro.
Astfel, magazinele vor fi închise în vinerea dinaintea Floriilor, pe 23 aprilie, la ora 20.00, în loc de 18.00.
„Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1), în data de 23.04.2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private îşi pot organiza şi desfăşura activitate în intervalul orar 5.00 – 20.00”, se arată în Hotărârea CMBSU.
Rata de infectare la mia de locuitori cumulată la 14 zile în Capitală a ajuns la 6,39.
Care sunt restricțiile în vigoare în Capitală
- circulaţia în afara locuinţei este interzisă între orele 22.00 și 5.00 de luni până joi și între 20.00 și 5.00 vineri, sâmbătă și duminică, dacă incidența cumulată este de maximum 7,5/1.000 de locuitori, cu excepțiile cunoscute programul operatorilor economici va fi între orele 5.00 – 18.00 vineri, sâmbătă și duminică și între 5.00-21.00 de luni până joi,
- dacă incidența cumulată este de maximum 7,5/1.000 de locuitori, se suspendă activitățile sălilor de sport/fitness, iar restricția încetează când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori
- accesul în mall-uri se face cu menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp/persoană
- este obligatorie purtarea măștii de protecție, în toate spațiile publice, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.