Comitetul Municipal stabilește, luni, restricțiile pentru Capitală. Printre măsurile probabile – masca, obligatorie și în spații deschise; școlile, în scenariul roșu; teatrele și restaurantele, închise (VIDEO)

Publicat: 19 10. 2020, 11:27
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se reunește, luni, la ora 15, într-o ședință în care se stabilesc restricțiile pentru următoarele 14 zile în Capitală, ca urmare a faptului că, duminică, rata de infectare cu noul coronavirus a depășit pragul de 3 la mia de locuitori.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Comitetul Municipal stabilește, luni, restricțiile pentru următoarele 14 zile în Capitală

Ca parte din măsuri, astăzi s-ar putea decide închiderea teatrelor, muzeelor, cinematografelor și a restaurantelor, interzicerea spectacolelor cu public, extinderea obligativității de a purta mască către spațiile deschise, dar și intrarea școlilor în scenariul roșu, care presupune suspendarea cursurilor cu prezență fizică și urmarea lor în sistem de învățământ online.

Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, declarase, duminică, că măsurile ce se vor lua „nu sunt blânde”.

„Mâine ne vom reuni, vom lua măsurile pe care le-a amintit şi domnul prim ministru, măsurile nu sunt blânde, se poartă masca şi în spaţii deschise şi în spaţii închise, se închid activităţile restaurantelor, cafenelelor, tuturor unităţilor de alimentaţie publică, spectacole, jocuri de noroc, toate măsurile se vor lua mâine”,a declarat Gheorghe Cojanu, citat deAgerpres.

La rândul său, luni dimineață,ministrul Educației a anunțat că Inspectoratul Școlar va propuneComitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență suspendarea activităților didactice cu prezență fizică pe un interval de 14 zile,

Întrebată ce se va întâmpla dacă luni rata de infectare va fi sub 3 la mie, Monica Anisie a răspuns: „Asta poate să vă răspundă Direcția de Sănătate Publică. Noi trebuie să ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat ieri, și anume rata a depășit 3 la mia de locuitori. Prin urmare, propunerea Inspectoratului Școlar va fi de suspendare a activităților didactice față în față pentru 14 zile. Dacă în cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență se va lua o altă decizie, asta trebuie să așteptăm că înțeleg că astăzi, la ora 15,va fi convocat Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență”.

„Astăzi, cursurile se desfășoară în scenariul 2 hibrid, așa cum a fost și până acum, pentru că este prevăzut tot în ordinul comun, în lipsa hotărârii comitetului județean pentru situații de urgență, se aplică scenariul 2. Este foarte clar”, a mai precizat ministrul Educației.

Întrebată dacă suspendarea cursurilor cu prezență fizică vizează deopotrivă școlile de stat, cele private și programele after-school, Monica Anisiea declarat: „Toate unitățile de învățământ vor avea activitățile didactice față în față suspendate – și de stat, și particulare – dar această decizie, aș vrea să o spun foarte clar pentru toată lumea, este la Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. În absența hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, unitățile de învățământ funcționează în scenariul 2 hibrid, așa cum au funcționat și până acum”.