Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat aviz favorabil, miercuri, pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 20 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat, relatează B1 TV.
”Comisia s-a pronunțat. Vreau să fac o precizare care s-a făcut și în cadrul dezbaterilor. Nu este vorba de ridicarea imunității unui parlamentar, ci este un aviz pentru începerea urmăririi penale a unui fost ministru. Parlamentarii care au simțit nevoia să studieze dosarul au studiat. Doamna deputat Udrea prezentă în Comisie a subliniat că ar fi unele neclarități dar pe care domnia sa le va clarifica în justiție. Este de acord cu procedura aplicată de Comisie și a și solicitat să dăm această încuviințare”, a declarat deputatul Bogdan Ciucă.
Înainte de a intra pentru a-și spune punctul de vedere în fața colegilor din Comisia Juridică, Udrea a declarat că le va cere acestora să încuviințeze cererea procurorilor anticorupție deoarece dorește să își demonstreze nevinovăția în instanță. De asemenea, ea a precizat că nu a atacat niciodată instituțiile, afirmațiile sale vizându-l doar pe Florian Coldea, leful interimar al SRI. (Detalii AICI)
DNA a cerut începerea urmăririi penale față de Elena Udrea, deputat și fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite. (Detalii AICI)