Comisia Europeană a anunțat miercuri un plan de criză pe care ar trebui să-l aibă în vedere statele din Europa. Printre recomandări se numără creșterea stocurilor de echipamente critice și încurajarea populației să aibă provizii suficiente pentru cel puțin 72 de ore, relatează Reuters, citat de Agerpres.
În cadrul noii strategii de pregătire pentru crize și amenințări, Comisia Europeană a declarat că UE se pregătește pentru riscuri, precum dezastre naturale, atacuri cibernetice și crize geopolitice, inclusiv posibilitatea unei agresiuni armate împotriva țărilor membre.
„Familiile care trăiesc în zone inundabile ar trebui să știe ce să facă atunci când apele cresc. Sistemele de avertizare timpurie pot preveni ca regiunile afectate de incendii să piardă timp prețios”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat.
Strategia vizează îmbunătățirea sistemelor de avertizare timpurie, asigurarea continuității serviciilor esențiale, precum asistența medicală și apa potabilă, și sprijinirea cetățenilor în pregătirea răspunsurilor în situații de criză.
Hadja Lahbib, comisarul european pentru pregătire și gestionarea crizelor, a declarat că deși fiecare țară membră a blocului comunitar se confruntă cu diferite îngrijorări, toți cetățenii ar trebui să depună eforturi pentru a fi pregătiți pentru situații de urgență.
„Gata pentru orice – acesta trebuie să fie noul nostru mod de viață european”, a scris ea într-o postare pe platforma X.
Comisia „va elabora acum linii directoare pentru a atinge o autosuficiență a populației de minim 72 de ore”, conform planului noii strategii a UE.
Într-un video postat pe rețelele sociale, Lahbib a enumerat proviziile esențiale pentru a supraviețui 72 de ore într-o situație de criză. Acestea sunt alimente și apă, o lanternă, o baterie externă, un radio, bani în numerar și medicamente.