Comisarul european pentru sănătate, mesaj important pentru români. Ce spune Stella Kyriakides despre vaccinul anti-COVID 

Publicat: 16 07. 2021, 14:29
Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate, în vizită în România / Foto: Facebook / Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății și comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides au avut o întâlnire în cursul zilei de vineri, timp în care au discutat despre campania națională de vaccinare.

Comisarul european pentru sănătate a ținut să le transmită românilor cât de importantă este vaccinare și mai ales ce beneficii va aduce imunizarea în fața SARS-CoV-2, în contextul în care varianta Delta se răspândește din ce în ce mai mult în Europa.

„În prezent, este urgent ca eforturile de vaccinare să se dubleze pe măsură ce înaintăm în vară. Mesajul meu se adresează tuturor românilor – vaccinurile funcţionează, vaccinurile protejează, vaccinurile ne apără atât pe noi, cât şi familiile şi sistemele noastre de sănătate. Ar trebui să profităm la maximum de această oportunitate pentru a reveni la viaţa noastră normală”, a declarat Stella Kyriakides, în timpul vizitei la București.

Ministrul Sănătății, precizări cu privire la campania națională de vaccinare

Ioana Mihăilă susține că România continuă procesul de creștere a numărului de persoane vaccinate, în special în mediul rural și în rândul persoanelor vulnerabile.

„Ducem vaccinul mai aproape de oameni, de aceea în perioada aceasta, alături de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, mobilizăm resursele mai ales în mediul rural şi în rândul populaţiei vulnerabile pentru a creşte şi acolo rata de vaccinare. Ne concentrăm eforturile pe creşterea capacităţii de vaccinare la cabinetele medicilor de familie şi pentru demararea vaccinării în ambulatoriile de specialitate din spitale”, a explicat Ioana Mihăilă, după întâlnirea cu Stella Kyriakides, potrivit Agerpres.