Comisar șef al Direcției Generale Anticorupție, reținut de DNA pentru trafic de influență. Ar fi cerut 20.000 de euro pentru a facilita angajări la două spitale

Comisar șef al Direcției Generale Anticorupție, reținut de DNA pentru trafic de influență. Ar fi cerut 20.000 de euro pentru a facilita angajări la două spitale
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

Procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe Radu Andronache, comisar șef de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență. El urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce acuzații aduce DNA comisarului șef de la DGA

„În perioada aprilie – mai 2021, inculpatul Andronache Radu, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, pentru sine, de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la București, din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște în vederea angajării persoanei respective și ulterior definitivării pe postul de asistent medical la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița”, susține DNA, într-un comunicat.

Procurorii anticorupție îl mai acuză pe Andronache de faptul că, în perioada aprilie – mai 2021 – iunie 2022, i-ar fi cerut aceluiași martor 10.000 de euro, din care a primit 8.000 de euro în trei tranșe, pentru ca soția martorului să fie angajată definitiv pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

DNA precizează că promisiunile inculpatului s-au materializat și ambele persoane au fost angajate în spitalele menționate.

Și un director din ANAF e acuzat de trafic de influență

Amintim că, recent, Cătălin Adrian Cojocaru, director general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a intrat în vizorul DNA, fiind acuzat tot de trafic de influență în formă continuată.

Procurorii susțin că Adrian Cojocaru ar fi intermediat, la rugămintea unui om de afaceri, listarea în magazinele unui retailer național a unor produse realizate de două societăți comerciale. La schimb, el ar fi cerut 40% din părțile sociale ale societăților respective și ar fi primit 4.000 euro și 276.000 lei.

Și doi inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală sunt urmăriți penal pentru luare de mită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)