Comemorare cu scandal: Sora lui Sergiu Nicolaescu spune că cenușa regizorului a fost înhumată în secret, la un an de la moartea sa

Comemorare cu scandal: Sora lui Sergiu Nicolaescu spune că cenușa regizorului a fost înhumată în secret, la un an de la moartea sa

Comemorare cu scandal. Se împlineşte un an de la moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. Scandalul legat de incinerarea artistului nu s-a încheiat nici până astăzi.

Pe 27 decembrie, Dana Nicolaescu a depus urna cu cenuşa lui Sergiu Nicolaescu la cimitirul Bellu Militar din Capitală, în cadrul unei ceremonii de înhumare, lucru confirmat de administratorul cimitirului.

Sora regizorului spune însă că nu a ştiut nimic despre această ceremonie. Vineri, la cimitir au venit mai multi apropiaţi ai familiei Nicolaescu, dar şi oameni simpli, pentru a aprinde o lumânare.

Urna cu cenuşa marelui regizor a fost depusă în urmă cu câteva zile la Cimitirul Bellu Militar din Capitală de fosta soţie a regizorului, Dana Nicolaescu.

Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, nu a participat însă la ceremonie.

Nici Patriarhia Română nu a fost înştiinţată că urna cu cenuşa regizorului Sergiu Nicolaescu va fi depusă la Cimitirul Bellu Militar din Capitală.

Incinerarea regizorului a fost motiv de dispută între Iolanda Nicolaescu şi văduva fratelui său, încă de la moartea acestuia.

În vreme ce Dana Nicolaescu a susţinut tot timpul că soţul său şi-a dorit să fie incinerat, Iolanda Nicolaescu susţine că în testamentul lăsat scria că vrea să fie înmormântat creştineşte, cu respectarea tuturor datinilor.

Sergiu Nicolaescu a murit pe 3 ianuarie anul trecut, la vârsta de 82 de ani.

Se împlinește un an de la moartea lui Sergiu Nicolaescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`