Coloană de mașini pe DN 1, spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Restricții pe Autostrada Soarelui și pe Valea Oltului. Centrul Infotrafic, recomandări pentru șoferi (VIDEO)

Coloană de mașini pe DN 1, spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Restricții pe Autostrada Soarelui și pe Valea Oltului. Centrul Infotrafic, recomandări pentru șoferi (VIDEO)
Foto: Pixabay

Ramona Tudor, de la Centrul Infotrafic al Poliției Române, a vorbit despre traficul rutier din Vinerea Mare, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a menționat că pe DN 1 se circulă în coloană între localitățile Breaza și Comarnic din județul Prahova.

Ramona Tudor (Centrul Infotrafic), pe B1 TV, despre situația de pe drumurile țării

„Constatăm, într-adevăr, că s-a intensificat traficul în ultimele ore pe Drumul Național 1 Ploiești – Brașov, pe sensul de urcare către stațiunile de pe Valea Prahovei, astfel că se circulă în coloană la această oră (13:33, n.r.) între localitățile Breaza și Comarnic din județul Prahova. Sunt valori ridicate de trafic în ambele sensuri și în zona centrală a stațiunii Bușteni. Pe raza celorlalte stațiuni de pe Valea Prahovei, în schimb, se circulă în condiții de fluență”, a spus Ramona Tudor.

„Constatăm, de asemenea, că s-a aglomerat și la ieșire de pe Autostrada A1 București – Pitești, în zona localității Bascov din județul Argeș către Drumul Național 7”, a adăugat reprezentanta Centrului Infotrafic.

„Le recomandăm șoferilor să își planifice cu atenție deplasările în perioada Sărbătorilor Pascale, să ia în considerare și folosirea unor rute alternative, dar și restricțiile impuse ca urmare a lucrărilor la carosabil efectuate pe arterele rutiere principale, cum sunt Autostrada Soarelui, unde se circulă pe o singură bandă pe sens pe Podul de la Cernavodă, dar și Drumul Național 7, Valea Oltului, unde se circulă dirijat, pe un sens, între localitățile Lazaret și Boița”, a continuat Ramona Tudor.

„Le recomandăm șoferilor să circule cu viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum și să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule formate”, a mai spus comisara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`