Coloană de mașini marți seară pe DN 1A, din cauza ninsorilor masive din județul Brașov. Pompierii le dau ceai cald șoferilor

Publicat: 04 04. 2023, 23:31
Actualizat: 04 04. 2023, 23:31
Foto simbol: Pixabay

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova le distribuie ceai șoferilor care așteaptă în coloana de TIR-uri și mașini ce s-a format marți seară din cauza zăpezii pe DN 1A, la limita cu județul Brașov, potrivit Agerpres.

Coloană de mașini pe DN 1A, din cauza ninsorilor din județul Brașov

Deplasarea autovehiculelor a fost îngreunată de problemele provocate de ninsorile masive din județul Brașov, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Mihaela Florescu, pentru Agerpres.

Pe parcursul zilei, la nivelul județului Prahova au fost luate măsuri de restricționare a traficului astfel încât utilajele de deszăpezire să poată interveni pe tronsonul de drum din Brașov.

Vehiculele aflate în coloană înaintează greu, scria Agerpres în jurul orei 22:50.

ISU Prahova a anunțat că în zonă a fost trimisă o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul de Pompieri Vălenii de Munte pentru a le da ceai cald șoferilor.