Colegiul Medicilor din România, prin președintele forului, a anunțat că se delimitează total de scrisoarea deschisă prin care mai mulți medici au cerut președintelui Klaus Iohannis, Guvernului și parlamentului „revenirea la normalitate”, sau mai exact renunțarea la restricții anti-coronavirus precum obligativitatea purtării măștilor și interdicțiile de circulație.
CMR „susține respectarea tuturor măsurilor necesare pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, în conformitate cu normele legale în vigoare și cu recomandările internaționale”,se mai arată în comunicatul semnat de prof. dr. Daniel Coriu, președintele CMR.
Mai mult decât atât, CMR a precizat că există cel puțin o persoană printre presupușii semnatari ai scrisorii anti-restricții, și anume prof. dr. Ioan Cordoș, care susține că „nu știa de existența acestui document și că nu a semnat o astfel de scrisoare”, situație ce „poate să sugereze un text provocator, care conține ingredientele unui material de tip «fake news»”.
„În cazul acelor medici care nu respectă normele medicale larg acceptate de comunitatea științifică medicală și afectează, prin declarațiile lor, sănătatea publică, prin instigare la încălcarea lor, vor fi identificați și cercetați în cadrul comisiilor de disciplină ale CMR, putându-se ajunge până la ridicarea dreptului de a profesa”, conform aceluiași comunicat.
PRECIZĂRI INFORMAȚII PUBLICE 02 aprilie 2021
În legătură cu mesajul vehiculat astăzi în spațiul public, care începe cu sintagma „medicii români”, invocând ca inițiatori ai materialului medici cu drept de practică în România, sugerând ideea de punct de vedere al corpului medical, Colegiul Medicilor din România face următoarele clarificări:
Colegiul Medicilor din România (CMR) se delimitează total de această scrisoare, care nu reprezintă voința corpului medical în ansamblul său și precizează că, potrivit reglementărilor în vigoare, CMR reprezintă instituția care „apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea și independența profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică”.
Între semnatarii textului, există cel puțin o persoană, respectiv domnul prof. dr. Ioan Cordoș, care a fost contactat de reprezentanții CMR, iar prof. dr. Ioan Cordoș ne-a precizat că nu știa de existența acestui document și că nu a semnat o astfel de scrisoare.
Aceasta situație poate să sugereze un text provocator, care conține ingredientele unui material de tip ,,fake news”.
Aceste forme de denaturare a realităților pandemiei cu care ne confruntăm fac foarte mult rău României și unei părți a cetățenilor săi. Aceștia, din cauza unor astfel de mesaje periculoase, își pierd încrederea în sistemul medical și amână prezentarea la medic până în fazele avansate ale bolii COVID-19, ceea ce are, din păcate, uneori consecințe dezastruoase.
Colegiul Medicilor din România, ca for reprezentativ al profesiei medicale, susține respectarea tuturor măsurilor necesare pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, în conformitate cu normele legale în vigoare și cu recomandările internaționale.
În cazul acelor medici care nu respectă normele medicale larg acceptate de comunitatea științifică medicală și afectează, prin declarațiile lor, sănătatea publică, prin instigare la încălcarea lor, vor fi identificați și cercetați în cadrul comisiilor de disciplină ale CMR, putându-se ajunge până la ridicarea dreptului de a profesa.
Prof. dr. Daniel Coriu
Președintele Colegiului Medicilor din România