„Colegii din teritoriu cer să facem un mare miting de susținere a grațierii”. PSD anunță o CONTRA-MANIFESTAȚIE: 200.000 DE OAMENI ÎN STRADĂ

„Colegii din teritoriu cer să facem un mare miting de susținere a grațierii”. PSD anunță o CONTRA-MANIFESTAȚIE: 200.000 DE OAMENI ÎN STRADĂ
Foto: hotweek.ro

Românii nu vor adoptarea legii amnistiei și grațierii, astfel că au ieșit în stradă pentru a treia zi în această săptămână.

Oamenii sunt nemulțumiți de propunerea Ministrului Justiției și sunt revoltați pe Guvernul PSD.

După ce peste 20.000 de persoane au ieșit în stradă la București și alte mii în toată țara, PSD răspunde criticilor.

Codrin Ștefănescu a declarat că luni se va lua o decizie în acest sens, acesta promițându-le celor care sunt simpatizanți PSD că se vor ține de cuvânt cu tot ce-au promis în campanie.

”Nu vom ceda sub nicio formă la ce ne-am propus. Mâine vom lua o decizie în acest sens. (…) Dragi români care ne-ati votat, nu cedăm nici măcar un mimimetru. Noi ce-am promis aia facem până la capăt. Tot ceea ce am promis”, a spus Codrin Ștefănescu.

În plus, PSD anunță o contra-manifestație cu cel puțin 200.000 de oameni. Codrin Ștefănescu spune că ar putea organiza un miting cu sute de participanți ca răspuns la protestele celor care sunt contra acestor legi, însă cel mai probabil nu-și vor duce la îndeplinire planul.

"Colegii noștri din teritoriu cer să facem un mare miting de sustinere a grațierii. Ei vor să aducă 200.000 de oameni în București. Însă, nu vom face așa ceva.", a spus Codrin Ștefănescu, potrivit știripesurse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie