Colegii de scenă, despre Șerban Ionescu: A fost un om minunat și un actor de excepție
Actorul Şerban Ionescu, în vârstă de 62 de ani, care a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca, în urma unei lupte cu o boală incurabilă, va râmâne în memoria colegilor un actor desăvârșit și un “om minunat”.
Numeroși actori consacrați ai României și-au exprimat regretul față de pierderea celui care și-a petrecut ultimii ani pe scena Teatrului Național din București, rememorând momente trăite alături de Șerban Ionescu la teatru sau în filmele în care au jucat împreună.
Florin Zamfirescu, coleg și prieten al regretatului actor, spune despre acesta că a fost un “om minunat și un coleg extraordinar”, precizând totodată că se bucură că acesta a scăpat de chinul care i-a marcat ultima parte a vieţii. „Într-un fel mă bucur că a scăpat de chin, pentru că ştiu prin ce a trecut„, a spus Zamfirescu, citat de Mediafax
Actrița Oana Pellea a scris pe pagina sa de facebook că Șerban Ionescu va rămâne în amintirea sa „…studentul cu zâmbet timid, înalt şi ca un argint viu, talentat si iubit de profesorul lui, Amza, ce ne venea în casă, cu respect şi iubire. Mi-a fost şi o să-mi fie drag. Dumnezeu să te odihnească, Şerban Ionescu!„.
Ion Dichiseanu a declarat că Ionescu a fost un coleg minunat şi un mare actor, care ar mai fi avut multe de spus. „Am jucat cu el într-un singur film („Burebista”, de Gheorghe Vitanidis, n.r.), dar îţi dai seama cum este un om când eşti la greu, adică la muncă. El era un om extraordinar de bun, mi-era foarte drag. Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit… era de aşteptat, ca şi la Iurie Darie. Este păcat că s-a dus, pentru că, la 62 de ani, mai ai încă multe de spus”, a adăugat Dichiseanu, care l-a descris pe Şerban Ionescu drept „un mare actor şi un coleg minunat„.
Medeea Marinescu a vorbit despre Şerban Ionescu ca despre un om plin de farmec. „Dacă există o rază de lumină, e amintirea lui ca om şi a rolurilor pe care le-a lăsat în urmă , iar o a doua este fiul său, pe care l-a adorat”.
Dorel Vișan îl caracterizează pe Șerban Ionescu ca fiind un actor unic și spune că moartea sa reprezintă o pierdere mare pentru filmul românesc. „Şerban Ionescu a fost un actor din generaţia foarte bine pregătită. Păcat că generaţia asta încet-încet dispare şi nu prea se ridică actori tineri suficienţi ca să le ia locul (…)Şerban Ionescu lasă un gol în special în filmul românesc (…)Şerban Ionescu va rămâne în teatrul şi în filmul românesc ca un actor cu contribuţii extraordinare. Una din ele este cea din ‘Ion”.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, joi, că moartea lui Şerban Ionescu este o mare pierdere pentru cinematografia românească. „Şerban Ionescu a fost un actor de excepţie, care putea interpreta cu uşurinţă orice rol, indiferent dacă era vorba despre unul în dramă sau în comedie (…)L-aş putea compara din acest punct de vedere cu un alt mare dispărut al nostru, Amza Pellea. Dumnezeu să-l ierte!!”.
Mircea Albulescu: “Tot ce pot să spun este că îi mulțumesc lui Dumnezeu că i-a binecuvântat odihna. S-a chinuit atât de tare!”.
De asemnea, Vasile Muraru regretă dispariția actorului pe care îl cataloghează ca fiind “ un actor de film excelent, un actor, un sufletist care a ars ca o lumânare până în ultima clipă ”.
Ion Besoiu: „Era un coleg plin de umor, dispus întotdeauna la glume. Am pierdut un actor de clasă!”
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf