Coduri PORTOCALII şi GALBENE de vreme rea! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ de la ANM (FOTO)

Coduri PORTOCALII şi GALBENE de vreme rea! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ de la ANM (FOTO)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabile până joi seară în 20 de judeţe din Moldova, Transilvania şi Oltenia, şi a prelungit Codul galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru 18 judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 ianuarie, ora 18:00 – 18 ianuarie, ora 20:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vremea rea în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbura, unde viteza vântului la rafală va depăşi 80 – 90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Judeţele vizate de această avertizare sunt: Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Vrancea, Bacău, Neamţ, Tulcea, Buzău, Covasna, Braşov, Prahova, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.

De asemenea, joi, 18 ianuarie, între orele 1:00 – 17:00, în judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi în zona joasă a judeţelor Neamţ şi Bacău vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75 – 85 km/h şi temporar va ninge viscolit.

Pe de altă parte, în intervalul 17 ianuarie, ora 14:00 – 18 ianuarie, ora 22:00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele: Constanţa, Brăila, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Caraş-Severin.

Astfel, în perioada de referinţă în zona de munte va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpada. În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitaţii mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

În a doua parte a nopţii de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) şi în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei şi pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi izolat 30 – 35 l/mp, iar vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în sud, centru, est şi la munte, unde vor fi rafale de 50 – 70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea şi pe crestele montane înalte, 70 – 80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

În sudul, sud-estul şi centrul ţării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`