Codul portocaliu de caniculă, prelungit pentru weekend: Harta zonelor afectate

Codul portocaliu de caniculă, prelungit pentru weekend: Harta zonelor afectate
Foto: adevarul.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins avertizările cod portocaliu şi cod galben de caniculă şi pentru zilele de sâmbătă şi duminică, 15-16 august.

Astfel, sâmbătă, 15 august, în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, vestul Transilvaniei şi în sudul Munteniei va fi cod galben de caniculă. Potrivit ANM, vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime ce vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sub atenționare de cod portocaliu vor fi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin. În aceste zone vor fi temperaturi maxime în jurul valorii de 37 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Duminică, 16 august, vremea va fi în continuare caniculară în vestul, sudul şi local în centrul ţării. Meteorologii au emis cod galben pentru aceste zone. Temperaturile maxime vor fi de 35….37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, în Câmpia Română şi Câmpia de Vest şi izolat în rest.

În judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu vor fi temperaturi maxime de 37…38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, înregistrându-se cod portocaliu. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`