Codul galben de ploi şi vijelii, prelungit în opt judeţe, până marţi seară (VIDEO)

Codul galben de ploi şi vijelii, prelungit în opt judeţe, până marţi seară (VIDEO)

Meteorologii au prelungit codul galben de ploi și vijelii în județele Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Sibiu, Alba și Cluj, unde până marți seară vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului care pot lua aspecte de vijelie.

Potrivit noii avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane.

În cele opt judeţe avertizate cu cod galben vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta trecător şi în regiunile estice şi nord-vestice, dar pe arii restrânse.

Noua avertizare a intrat în vigoare marţi, la ora 10.00 şi este valabilă până la ora 22.00.

Judeţele Vâlcea, Olt, Argeş, Mehedinţi, Gorj şi Dolj au fost, de luni până marţi, la ora 03.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii.

Codul galben de ploi şi vijelii, prelungit în opt judeţe, până marţi seară

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card