Cod roșu de furtună în Râmnicu Vâlcea: Acoperișuri de bloc smulse de vânt (VIDEO)
O furtună puternică a făcut luni ravagii în Râmnicu Vâlcea. Mai multe acoperișuri au căzut luni, potrivit imaginilor postate pe Facebook de localnici.
Furtună puternică în Râmnicu Vâlcea
Localităţile Râmnicu Vâlcea, Mihăeşti, Budeşti, Nicolae Bălcescu, Goleşti, Milcoiu; s-au aflat, timp de o jumătate de oră, sub avertizare meteo Cod roşu.
La Râmnicu Vâlcea au căzut copaci pe străzile Calea lui Traian Aleea Bradului unde pomii s-au prăbuşit peste maşini, dar şi pe strada Ioana Radu, unde un pom a căzut peste o casă, iar pe strada Stoianovici un copac a căzut peste patru autoturisme. Incidente similare au avut loc pe străzile Nicolae Iorga, în curtea Liceului Economic, iar pe strada Morilor crengi rupte de vântul puternic au căzut peste reţeaua de alimentare cu energie electrică.
La o grădiniţă din Piaţa Ostroveni vântul a smuls tablă din acoperiş şi a rupt fire electrice, iar un stâlp de telefonie a căzut în parcul industrial Ostroveni.
De asemenea, strada Calea lui Traian a fost inundata în zona blocului M.
Pe strada Ostroveni nr. 1, la blocul A23 pompierii intervin pentru înlăturarea unei bucăți de acoperiş care pune în pericol trecătorii.
Cod portocaliu în Slatina
Un cod portocaliu de furtună a facut dezastru în Slatina, la nici o zi după ce Craiova a fost, la propriu, sub ape. Vântul puternic a smuls mai mulți copaci și a dărâmat acoperișurile caselor. Iar precipitațiile abundente au inundat străzi și mai multe subsoluri de case, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Aneta Sîngeorzan.
Mai multe județe din sud-vestul țării s-au aflat sub coduri galbene și portocalii de ploi. Iar meteorologii nu vin cu vești bune în perioada următoare. Fenomenele meteo extreme vor continua și în perioada următoare.