Cod portocaliu pe litoral și în Delta Dunării! ANM anunță cum va fi vremea în luna octombrie

Publicat: 01 10. 2024, 13:42
Foto simbol: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului pentru zona litoralului și a Deltei Dunării.

Cod portocaliu pe litoral și în Delta Dunării până la ora 20

Avertizarea meteorologică a intrat în vigoare marți, 1 octombrie, și va fi în vigoare până la ora 20.

„Pe litoral și în deltă, vântul va avea intensificări puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h”, avertizează ANM în mesajul emis.

Sursa: meteoromania.ro

ANM, prognoza pe patru săptămâni

În săptămâna 30 septembrie – 7 octombrie, meteorologii se așteaptă la valori termice ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval.

Din perspectiva precipitațiilor, cu excepția regiunilor sudice, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sud-vestul și în extremitatea de sud-est din țară.

Cum va fi vremea în săptămâna 7 – 14 octombrie

ANM estimează că temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

„Regimul pluvimoetric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord-vest a țării”, spun meteorologii.

Vremea în săptămâna 14 – 21 octombrie

Temperatura medie a aerului ar urma să aibă valori ușor mai ridicate decât cele obișnuite pentru intervalul respectiv, în toate regiunile țării.

ANM se așteaptă la cantități de precipitații ușor excedentare în regiunile nord-vestice, în timp ce în restul țării ar urma să fie în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Starea vremii în săptămâna 21 – 28 octombrie

Meteorologii spun că mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.

„Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării”, mai notează ANM.