Cod portocaliu de furtuni puternice în vestul țării, până la ora 10.00
În aceste momente, în vestul țării, este în vigoare un cod portocaliu de vreme severă, iar până la ora 10.00 sunt aşteptate vijelii şi ploi abundente.
Încă de azi noapte vântul a suflat cu rafale de până la 90 de kilometri pe oră în Timiş
Acoperişul unei benzinării a fost smuls şi aruncat în stradă, la Biled, lângă Timişoara. Traficul pe şoseaua de acolo a fost blocat ore în şir.
Codul de furtuni va fi în vigoare până ora 10.00.
În Banat, Crișana, Oltenia, vestul Transilvaniei și al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de duminică instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, potrivit Observator.
ANM a emis și un cod portocaliu instabilitate atmosferică accentuată, valabil tot până azi, la ora 10.00. În județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.