Cod portocaliu de furtuni: Inundații în Timișoara în urma averselor puternice (VIDEO)
A plouat cu găleata în Timişoara. Furtuna a lovit năprasnic municipiul de malul Begăi. Aversele însoţite de vânt puternic şi descărcări electrice s-au dezlănţuit asupra arterelor timişorene. Mai multe străzi inundate le-au făcut viaţa grea timişorenilor.
Norii negri s-au adunat deasupra Timişoarei în jurul orei 15, când era anunţat un cod portocaliu de furtună în tot vestul ţării. La scurt timp după aceea natura s-a dezlănţuit cu furie:
Din cauza dezastrului, traficul a devenit un coşmar pentru şoferii care tranzitau Timişoara.
Din cauza intensităţii vântului, mai multe panouri s-au desprins pe autostrada A1, între localităţile timişorene Izvin şi Traian Vuia.
Din fericire, pasajul Jiului era închis, altfel timişorenii ar fi avut din nou parte de imagini apocaliptice.
Nici Lugojul nu a scăpat neatins de ploi. Furtuna a pus la pâmănt zeci de copaci din cel mai mare parc din al doilea cel mai important oraş din judeţul Timiş. Mai multe artere au fost blocate de arborii căzuţi.
Potrivit meteorologilor, codul portocaliu de furtună din vestul ţării ar putea să fie extins până la orele nopţii.