Meteorologii ANM au emis două coduri galbene și unul portocaliu de viscol în mai multe zone din țară, valabile până vineri.
Primul cod galben este valabil începând de joi, 26 decembrie, de la ora 10, până vineri, 27 decembrie, la ora 5, și vizează Dobrogrea, sudul și estul Munteniei, centrul și sudul Moldovei. Aici, vânt ca sufla cu putere, rafalele vor avea 50-70 km/h.
Al doilea cod galben intră în vigoare din 26 decembrie, ora 10, și va fi valabil până în 27 decembrie, la ora 5. Acesta vizează Carpații de Curbură, unde vântul va sufla cu rafale de 60-80 km/h, iar zăpada va fi viscolită, ceea ce va face ca vizibilitatea să scadă sub 100 de metri.
Codul portocaliu este valabil din 26 decembrie, ora 10, până la ora 20, în aceeași zi. Zona joasă a județului Buzău și jumătatea vestică a județului Ialomița, dar și pe litoral, sunt vizate de acest cod portocaliu de viscol. Rafalele vor fi puternice și vor atinge viteze de 70-90 km/h.