Cod galben de vânt în Muntenia, Transilvania și Dobrogea. Mai mulți copaci au fost doborâți

Publicat: 12 11. 2023, 15:10
Actualizat: 12 11. 2023, 15:37

Sâmbătă și duminică, vântul puternic a făcut ravagii în toată țara, doborând mai mulți copaci, dar și rănirea a două persoane în Harghita. Codul galben de vânt rămâne valabil până la ora 18.00. Meteorologii atrag atenția că rafalele pot ajunge până la 60 km/h.

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10…15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută”, avertizează meteorologii.

ISU, 27 de intervenții în București

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a gestionat 27 de intervenții în Capitală, doar în intervalul 6:00 – 12:00 duminică. Acestea au fost cauzate de fenomenele meteorologice, cu vânt puternic în rafale, pe durata codului galben. În total, au fost îndepărtate 19 copaci și opt elemente de construcție, iar opt autoturisme au fost avariate. În Ilfov, au fost gestionate două intervenții pentru îndepărtarea unor elemente de construcție.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență atrag atenția asupra respectării măsurilor de precauție.

Vântul a doborât copaci și la Constanța

Codul galben de vânt puternic a creat probleme în oraşul Constanţa, dar şi în judeţ. Pe strada Mircea cel Bătrân, pompierii au intervenit după ce o creangă a căzut pe firele de electricitate. Alţi doi copaci au fost doborâţi de vânt pe strada Răsuri şi în zona Trocadero. În Medgidia, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI la un acoperiș desprins de pe sala de sport din Medgidia.

Harghita – Doi pasageri, striviți în mașină de un copac

Două persoane au fost rănite, în Harghita, după ce un copac a căzut peste un autoturism, pe DN 13B, în apropierea localității Praid, ambele victime fiind transportate la spital. Traficul rutier a fost blocat, timp de aproximativ o oră.Și pe DJ 123D spre Sântimbru-Băi și DN 13B, localitatea Joseni, 2 copaci au căzut pe carosabil și au blocat temporar circulația„, anunță reprezentații ISU.

Drumuri înzăpezite. Se circulă în condiții de iarnă

Pe mai multe drumuri din țară se circulă în condiții de iarnă. Autoritățile au mobilizat utilaje de deszăpezire pentru a face față ninsorii abundente.
DRDP Brașov sfătuiește să nu se circule în zonele de munte fără să aibă mașinile pregătite pentru condiții de iarnă.