COD GALBEN de ploi și vijelii în jumătate de țară: Care sunt zonele afectate (FOTO)

Publicat: 06 05. 2019, 11:37
Foto: pixabay.com

Meteorologii au emis luni două atenţionări cod galben de precipitaţii şi instabilitate atmosferică accentuată.

Prima atenţionare vizează 25 de judeţe şi Capitala și este valabilă în intervalul 6 mai, ora 14 – 6 mai ora 23.

”În intervalul menționat, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă care vor depăși 25…35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse”, se arată în anunțul Administrației Naționale de Meteorologie.

A doua atenționare vizează 23 de județe din centrul și nordul țării și este valabilă începând din data de 6 mai, ora 23 până la 7 mai, ora 23.

În intervalul menționat în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.

În zonele montane, iar trecător și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

Mai ales pe parcursul zilei de marți (7 mai) local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.
Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată țara.